« Întoarce-te la lista de articole

Wings for Life World Run – România 2014

Scris de Vlad Ilaş pe 6 mai 2014 în categoria Fotoreportaj
0
5

Mi-am dorit tare mult să ajung la Wings for Life, nu pentru fotografiile pe care aş fi putut să le fac, ci pentru că mi-a plăcut ideea evenimentului: zeci de mii de concurenţi din 34 de ţări pornesc în cursă la aceeaşi oră (10 UTC), indiferent că asta înseamnă ora 3 dimineaţa la Los Angeles, în SUA, sau ora 10 seara la Auckland, în Noua Zeelandă şi aleargă pentru cei care nu pot. Mai exact, toate fondurile strânse merg în cercetare, în domeniul leziunilor coloanei vertebrale.
Un alt lucru inedit a fost lipsa unei linii de finish, înlocuită de „catcher car„, adică o maşină care prindea alergătorii din urmă. În momentul în care ai fost depăşit, cursa a luat sfârşit pentru tine!

În România, evenimentul a început la ora 1pm, având ca punct de plecare Cora Pantelimon şi continuând pe DN3, înspre Feteşti. Vremea a fost bună: deşi a fost înnorat şi cu şanse mari de precipitaţii, ploaia a ocolit traseul Wings for Life :)

Despre organizare, aş putea spune că a fost fără cusur. La modul cel mai serios, chiar m-a impresionat! Totul a decurs perfect: poliţia a închis drumul pe măsură ce alergătorii înaintau, erau multe puncte de control cu apă, covrigei şi echipaje medicale, plus o groază de ambulanţe care însoţeau coloana, în caz de orice eveniment nefericit şi cel mai imporant, cred, o armată de oameni mobilizată de către Alistar Security, împrăştiaţi pe tot traseul şi fiecare intersecţie era blocată cu gard temporar, chiar dacă era doar un drum banal prin ţarnă. Iar când spun o armată de oameni, gândiţi-vă la un număr mai mare de 500…

Cât despre experienţa mea, să ştiţi că nu am avut posibilitatea să însoţesc coloana, aşa că am făcut trei seturi de fotografii: la start, la km 17, lângă Fundulea, şi la km 48, lângă Lehliu-Sat. De fiecare dată am gonit pe autostradă şi apoi m-am întors pe DN3, pentru a aştepta alergătorii. A fost mişto şi să conduc pe un DN3 închis circulaţiei, gol-goluţ, pedal to the metal, cum ar spune prietenii noştri americani :P

Despre fotografii, pot să vă spun că era nevoie de minim 400mm, dacă nu mai mult, pentru a ieşi ceva puţin mai spectaculos. Dar pentru că n-am avut la dispoziţie, am folosit tele-ul meu 80-200mm şi ultra-wide-ul de 14mm…

0 comentarii

Intră în discuţie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*