« Întoarce-te la lista de articole

The Color Run: Bucureşti

Scris de Vlad Ilaş pe 30 aprilie 2014 în categoria Fotoreportaj
0
3
colorrun

În acest weekend am participat la o explozie de culori denumită „The Color Run” sau „The Happiest 5K On The Planet„. A fost o experienţă fotografică foarte faină, deşi parţial ratată din cauza lipsei de experienţă în ceea ce priveşte un astfel de eveniment.

Prima problemă (şi cea mai mare) a fost praful colorat, care de fapt e un fel de făină. Ei, bine, praful ăla intră peste tot, de aceea protecţia echipamentului foto este vitală. Eu n-am avut aşa ceva, dar pe viitor trebuie neapărat o husă subacvatică pe un body cu obiectiv ultra-wide, pentru cadre spectaculoase de la foarte mică distanţă de acţiune.
Tot din cauza prafului, ar fi bun şi un costum care să protejeze fotograful, în cazul în care nu se îmbracă cu ceva haine mai ponosite :)

A doua problemă a fost transportul. Dacă eram cât de cât inteligent, închiriam o bicicletă cu care să urmăresc alergarea. Dar pentru că n-am fost şi am mers per pedes, m-au depăşit toţi alergătorii, iar la checkpoint-ul verde am mai întâlnit un singur concurent. Aşadar, am ratat finalul cursei şi restul culorilor. Am prins doar galben, portocaliu şi verde (o fărâmă).
Deci, neapărat, data viitoare bicicletă!

A treia problemă a fost amplasarea absolut prost gândită a macaralei pentru filmat deasupra publicului, care era poziţionată prea în faţa scenei. Iar în momentul primei explozii de culoare din cadrul petrecerii, braţul era taman în partea stângă, în felul ăsta acoperind o mare parte din oameni. Am postat un singur cadru de care nu sunt prea mândru şi din care a trebuit să scot macaraua la post-procesare.
În încercarea de a contracara această problemă, la a doua explozie am urcat pe dealul de lângă scenă, dar nici de acolo nu era bun cadrul din cauza copacilor din parc.
Probabil că singura variantă bună era o dronă pe care s-o poziţionezi convenabil, dar deja vorbim despre lucruri mai complicate şi costisitoare.

În rest, a fost foarte fain! Vremea caldă, o tonă de oameni frumoşi şi multă, multă fericire :) Vă las cu imaginile pe care am reuşit să le surprind, vedeţi acolo despre ce-am bătut câmpii mai sus :D

0 comentarii

Intră în discuţie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*